vineri, 25 iunie 2010

Apusul naște un nou răsărit...


Simți că răbufnești, că nu mai poți ține in tine. Sufletul strigă din toți rărunchii să-l eliberezi. Nu mai poate nici el. A acumulat prea mult. DEJA e mult prea mult.

-De ce ai făcut asta? te mustră conștiința și iți demonstrează a mia oara că
trebuia s-o urmezi de la bun-inceput. Sau măcar de la jumatatea drumului. "Poate că acum ar fi fost altfel. Cu totul diferit. Dar nu. Tu ai continuat să te incăpățânezi, să iți demonstrezi ție insuți cât de tare și puternic poți fi, cât de neclintit, dar ce om, ce caracter.... Păcat că ai rămas numai cu [...] caracterul ?! "

Oricât de mult te chinui și te bați cu pumnul in piept că ție, tocmai ȚIE nu ți s-ar intâmpla niciodată așa ceva , iți spun de pe acum DEGEABA ! In zadar incerci să te amăgești, in zadar te strădui să te minți frumos.
Zici că n-ai să te vezi in veci imprietenindu-te cu fraierul ăla de la colț, nu e de nasul tău; că tu nu consumi niciodată lactate, ți se par atât, dar atât de grețoase ! câh ! n-ai mai putea pune nimic in gură o săptămână după... ; că tu n-ai purta așa o pereche de pantaloni, e chiar de-a dreptul demodată... ; nu nu, nu o să apelez in viața mea la vecinul de alături. Are o măsea stricată și imbracă mai mereu același tricou inscripționat cu hipercunoscuta injurătură de mamă - italian translated.

Să vă mai spun ceva.

Unul din dictoanele după care imi conduc in ultima vreme viața sună cam in felul următor : Niciodata, dar ascultă-mă bine, NICIODATĂ ! să nu spui niciodată.

Te intrebi cum am ajuns la concluzia de față? Ei bine, eram la fel de naiv ca și tine. Credeam că mie nu mi se poate intâmpla, că eu nu m-aș vedea făcând așa ceva nici peste zece ani. Nici in ruptul capului ! DAR ! , incercările la care te supune viața zi de zi, ceas de ceas, clipă de clipă iți demonstrează tocmai contrariul. Că DA, se poate și așa, se poate s-o pățești, să ți se intâmple lucruri la care nici măcar nu ai visat, la care nici nu ți-a zburat gândul vreodată . Și aceste lucruri aduc cu ele niște invățăminte. De vrei să le iei de bune, ești norocos. De nu, mai dai o dată cu capul de pragul ușii. De nu merge nici a treia oara, capul care se dă de pereți este tot al tău. A patra oară inseamnă că deja sunt niște probleme...de altă natură.

In orice caz. M-am descărcat. Mă simt mult mai eliberată. Aici de fapt vroiam să și ajung. Ca să-i pot mulțumi unei persoane aparte ce apărut in viața mea cu ceva timp in urmă și care mi-a marcat existența pentru o perioada nelimitată. Ea nu știe de rândurile adunate aici, pe o simplă pagina de blog intre sutele de mii de pagini online... Nu are nici cea mai vagă idee.

E o persoana de care o să-mi amintesc cu drag peste ani și ani. Pentru că, deși in mod inconștient și involuntar, m-a invățat multe despre viață, m-a făcut să mă descopăr treptat, să văd lumea cu alți ochi, să pot citi oamenii in ochi, să-mi fie ochii citiți... să comunic din priviri, să deslușesc semnificația unui gest, unei vorbe spuse din adâncul sufletului.
Și-a făcut loc in inima mea pe furiș, n-am apucat să mă dezmeticesc, că l-am aflat acolo de indată. Și de atunci, nu mi l-am mai putut scoate. Poate că nici nu-mi doream asta cu adevărat...
Am invățat că uneori cuvintele nu-și au rostul. Că e suficient un zâmbet sincer, pur, candid . Că tăcerea transmite mii de gânduri. Că ochii aceia senini cu care mă privea de fiecare dată aveau efect devastator asupră-mi, umplându-mi ființa de o bucurie copilăroasă, neințeleasă pe moment, dar atât de limpede percepută acum.

De la tine am invățat că nu ar trebui să-mi pese de gura lumii. Tu ai fost cel care mi-a demonstrat că e destul să vrei ca să poți, cu o mică excepție. Dacă mai e implicată incă o persoană, să vrea și ea odată cu tine. Asta dacă nu se trezește mai târziu decât trebuie.

Tu ai regrete? Eu le am pe ale mele. Și-or să mă urmărească ceva timp de acum incolo. Dar nu-i nimic. Balanța este echilibrată. Pe celălalt talger atârnă greu amintirile frumoase, clipele petrecute impreună, ploile de zâmbete și râsete... incă un pic. Și nu vor rămâne decât o amintire... plăcută, gustată. De amândoi. Cred. De fapt, nu. Sunt sigură.

O să te port in gând . Și-n suflet... Iți mulțumesc .

Dedicația e pentru tine... schimbând genul personajului din piesă..

Asculta mai multe audio Muzica


Așa se face că Apusul va naște un nou Răsărit...


foto credits : Vali Bărbulescu ( http://valibarbulescu.viewbook.com/portfolio/gallery )






Un comentariu:

Anonim spunea...

Frumos zis , dar de mn? :-? nu zici nimic? :))